Biserica „Intrarea în Biserică” din Viorești

Biserica de zid cu hramul „Intrarea în Biserică” din Gorunești, județul Vâlcea, foto: iunie 2010.
Biserica (nord-est)

Biserica de zid din Viorești, cu hramul Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, se află în cătunul Viorești din localitatea Gorunești, comuna Slătioara, județul Vâlcea. Edificiul a fost construit în 1781.[1] Biserica se află pe Lista monumentelor istorice 2010 la nr. 459, cod LMI: VL-II-m-A-09774[2].

Istoric și trăsături

Biserica a fost construită din cărămidă și piatră în anul 1781. Are formă de navă, fără turlă, cu un pridvor inițial deschis, format din coloane, amintind de arhitectura brâncovenească, atât de pregnantă în Țara Românească. Ctitorii lăcașului de cult au fost vătaful Ion Urșanu și soția sa, Andreica. Zugrăveala exterioară se datorează vătafului Constantin, care a comandat-o la 1807. În 1895 biserica a fost reparată, suferind o serie de modificări. Pridvorul i-a fost închis, ferestrele mărite, iar deasupra s-a montat o turlă de lemn, care în prezent nu mai există.

Mai este cunoscută și ca „biserica cu potecași”, deoarece în exterior, în partea superioară, se găsește o friză pictată sub streașină, care reprezintă grupuri de potecași. Potecașii erau formațiuni paramilitare conduse de vătafii de plai, având ca misiune combaterea lotrilor, adică a bandiților de codru[3].

Vezi și

  • Gorunești (Slătioara), Vâlcea

Note

  1. ^ http://www.cultura.ro/sectiuni/Patrimoniu/Monumente/lista/valcea.pdf
  2. ^ Lista monumentelor istorice 2010 - Județul Vâlcea, accesat la 21 noiembrie 2014
  3. ^ Biserica din Vioreștii Slătioarei, ținutul Vâlcei, ziarullumina.ro,  

Legături externe

  • Fișă de monument
  • CIMEC[nefuncțională] Raport arheologic 2001
  • Monumente istorice din România Fișă de monument
  • Cronica Română, vineri 18 aprilie 2008[nefuncțională] „Bisericuța cu potecași sau minunea de pe podeul Slătioarei”, articol de Eugenia Popescu.
  • Art Historia, sâmbătă 16 mai 2009 „Tot prin Oltenia”, articol ilustrat de Radu Oltean
  • Biserica din Vioreștii Slătioarei, ținutul Vâlcei Arhivat în , la Wayback Machine., 27 august 2012, Adrian Nicolae Petcu, Ziarul Lumina

Imagini exterioare

  • Potecași
    Potecași
Commons
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Biserica „Intrarea în Biserică” din Viorești